Cartea simturilor

Noi cazand, Dumnezeu ne-a pedepsit cu ingaduinta si mila lui infinite. Ne-a lasat porti catre inapoi. Depindea numai de noi sa stim sa le deschidem. Nu ne-a ridicat puntile, nu ne-a trantit in veci portile Paradisului in nas. Ne-a lasat simturile, raze de splendoare pe care sa ne putem catara. Cand, in viata noastra sublunara, intalnim stralucirea frumusetii, amintirea lumii din care am cazut se trezeste in noi. E o boare, o adiere, e o ameteala, alteori e un rapt. Simturile, aceleasi care ne pun in contact cu lumea trecatorului si a parelniciei, tot ele, cand descoperim frumosul, ne transporta inapoi. Ele ne aduc in minte, sub forma unor tresariri fulgurante, spectacolul Fiintei pure pe care n-am stiut sa-l contemplam pana la capat. - Gabriel Liiceanu

Potrivit carui simt va rotiti cu predilectie faptura? Care dintre cele cinci (sau poate al saselea?) va defineste mai apasat si mai autentic realitatea, asteptarile, optiunile? Ordinea dumneavoastra launtrica pune tot vazul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust si tactil, asa cum ne-a obisnuit traditia? Cu ce simt opereaza, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptati un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocand cele mai intense, mai ravasitoare, initiatice, induiosatoare sau provocatoare senzatii din copilarie, adolescenta, maturitate? Ce pondere credeti ca au simturile in manifestarile profesionale ale vocatiei dumneavoastra? Iata numai cateva intrebari menite sa contureze perspectiva dintru care am gandit cartea de fata. - Dan C. Mihailescu

Gabriel Liiceanu, Mihai Maniutiu, Dan C. Mihailescu, Angelo Mitchievici, Horia- Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Catalin stefanescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Parvulescu, Constantin Coman, Horea Pastina, Monica Pillat, Andrei Plesu, Mihai Sarbulescu, Victor Ieronim Stoichita
Fragment din ebook:

MIROSUL DE PETROSIN SI MIROSUL DE FREZII SUNT CELE PE CARE memoria narilor mele le-a retinut din prima parte a vietii. Mirosul de petrosin mai intai. Casa din Cotroceni in preajma Pastelui si a Craciunului, salile de clasa la inceperea anului scolar si comisariatele militare (si cele de militie) miroseau, toate, a petrosin. De aceea, in jurul mirosului acestei „benzine de gospodarie“ domneste in sufletul meu, pana in ziua de azi, cea mai stranie devalmasie de trairi. Combinat cu agitatia mamei de dinaintea sarbatorilor, cu piftiile si sarmalele de Craciun, sau cu ouale rosii de Pasti si cu aluatul de cozonaci pus la crescut in forme adanci de tabla invelite in stergare de bucatarie – mirosul de petrosin cu care se spalase parchetul (trei zile la rand stateau geamurile deschise in toata casa), indulcit apoi de cel nobil al cerei albe de parchet, care se vindea in cutii de tabla rotunde si rosii, devenea stenic, sarbatoresc si vestitor de curatenie generala. Il aveam in nari pentru ca de pe la varsta de opt ani mie imi revenise sarcina sa lustruiesc parchetul. Treceam mai intai o perie mare si aspra peste poleiul cerei si-ncepeam sa frec lemnul gros de stejar bine uscat, metru cu metru, pana cand vedeam cum matul lasat in urma de lichidul purificator disparea treptat. Treceam apoi din nou, peste toata suprafata, cu carpe groase si moi, care asteptasera sa le vina randul, pregatite si chitite frumos intr-un colt al camerei.