Femeia stangace

In timpul unei cine cu sotul ei, Bruno, proaspat intors dintr-o calatorie de afaceri, Marianne are revelatia clara a unui fapt: mai devreme sau mai tarziu, Bruno o va parasi. Pentru ca nu vrea sa infrunte acest moment, care ar putea totusi sa nu aiba loc niciodata, femeia decide sa-si alunge sotul, sa invete sa se descurce fara el si sa-si creasca singura copilul, lucruri care se dovedesc extrem de complicate si care o duc aproape de depresie. Treptat insa, ceea ce parea o fuga din calea neprevazutului vietii devine un act de eliberare. Marianne incepe sa accepte locuinta apasatoare, iar cand se uita la oamenii din jur ii vede mai putin amenintatori si mai putin indispensabili.

Handke are o aversiune pentru intrebarile obisnuite. Am putea spune ca simte o nerabdare geniala in privinta oamenilor. Pentru ca nu poate, sau nu vrea sa se impace cu felul lor lent de a fi, ii accelereaza dincolo de psihologic. - The Times

Fiecare cititor trebuie sa decida singur in privinta lui Handke [...] Eu il consider drept cel mai important scriitor de limba germana de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, alaturi de Paul Celan si Thomas Bernhard, un scriitor care te poate aduce in pragul nebuniei, dar care se straduieste in permanenta sa gaseasca modalitati sa puna in cuvinte conditia umana, ramanand perfect constient de primejdiile, interioare si exterioare, care ii pandesc pe cei ambitiosi si dornici sa descopere. - Gabriel Josipovici

Personajele lui Handke se straduiesc sa vorbeasca, dar lupta cu propriile cuvinte le face si mai mute; e ca si cum au devenit parte dintr-o lume post-Holocaust in care totul trebuie reconstruit de la zero, chiar si limbajul. - The Guardian